O parte din mine se desprinde și se-ndepărtează,
Dar nu mă mai lupt să o lipesc, ca-n dățile trecute,
O eliberez și păstrez spațiul, pentru ramurile noi,
Care-mi respiră, pe sub piele, și-mi sunt nevăzute.
—
Sunt clipe în care îmi e rău și clipe-n care îmi e bine,
Uneori, simt cum genunchii mă trag înspre pământ,
Alteori, brațele-mi sunt aripi și mă ridică-nspre cer.
Sunt clipe pentru dezlegare și clipe pentru legământ.
—
Nu mă mai tem de ceea ce-mi este necunoscut,
Nici de durere sau de întunericul adâncimilor.
Greutatea cunoașterii nu mă mai împovărează,
Nu mă ma tem de provocarea înălțimilor.
—
O nouă parte crește, în mine, și se tranformă,
Uneori, se simte înfiorător, ca un urlet ascuțit,
Dar nu mă mai sperie, ca-n dățile trecute,
Căci, deseori, se simte ca o dimineață, la răsărit.
vantdetoamna 