Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Urăște-mă în gând’ Category

Iubeşte-mă în gând, ca pe-o iluzie,

Căci niciodată n-am să fiu mai mult,

Decât sosirea, poate prea târzie,

A omului cu inima de lut.

Rosteşte rugăciunea doar în vise,

Când zeii dorm şi păsările tac,

Când cerurile `nalte sunt deschise

Şi zborurile iar lumini se fac.

Nu asculta urletul rece,

Din hăuri moartea strigă iar,

Işi cheamă sufletele-n Lethe,

Uitarea să le-o dea în dar…

Ceasornicul îşi plânge tremurarea,

În tic-tac gri, pe un perete alb,

Lânga tabloul vechi în care zarea

Se varsă-n valuri de smarald.

Hai, du-te, soarbe-ţi nemurirea!

Nu mă striga, căci n-am să vin,

În piatră mi-am zidit privirea,

Sărutul meu e crud pelin.

Uraşte-mă în gând, căci n-am să vin!

 

Read Full Post »