Iubeşte-mă în gând, ca pe-o iluzie,
Căci niciodată n-am să fiu mai mult,
Decât sosirea, poate prea târzie,
A omului cu inima de lut.
Rosteşte rugăciunea doar în vise,
Când zeii dorm şi păsările tac,
Când cerurile `nalte sunt deschise
Şi zborurile iar lumini se fac.
Nu asculta urletul rece,
Din hăuri moartea strigă iar,
Işi cheamă sufletele-n Lethe,
Uitarea să le-o dea în dar…
Ceasornicul îşi plânge tremurarea,
În tic-tac gri, pe un perete alb,
Lânga tabloul vechi în care zarea
Se varsă-n valuri de smarald.
Hai, du-te, soarbe-ţi nemurirea!
Nu mă striga, căci n-am să vin,
În piatră mi-am zidit privirea,
Sărutul meu e crud pelin.
Uraşte-mă în gând, căci n-am să vin!
vantdetoamna 