La ora dimineţilor nestinse,
Ce ne rămâne e doar visul,
Când dintr-o pană de lumină
Se înfiripă tainic scrisul…
Tu ai vrea să fiu tăcerea
Ce-ţi ascunde rătăcirea,
Când o clipă de durere
Îţi sădeşte-n ochi uimirea.
Dar, în ploaia iute-a minţii,
Liniştea nu-şi ţese cuibul
Şi, când plânsul se revarsă,
Îţi răstoarnă-n suflet plumbul.
Te privesc, în umbra sorţii,
Şi aş vrea să-ţi uit chemarea
Şi să beau din pumnii morţii
Tot ce mi-a furat uitarea,
Să rescriu din geana vremii
Toate vieţile trăite
Şi din haina rece-a iernii
Să cern stele de cuvinte.
Foto – Ionela Andrei
vantdetoamna 