Prin cap îmi aleargă bucăți de cuvinte,
Simțirile toate se-ncurcă-n absurd,
Nu pot să vorbesc, nu pot să țin minte,
Sunt suflet de piatră, albastru și surd.
Timpanele-mi sunt lovite de zboruri,
Cu aripi foșnind, a rece granit,
Și ace se-nfig în iriși de doruri,
Cu mâini încleștate-n pământ, am orbit.
Sunt zâmbet nebun, schițat pe carton,
Când plâng, fără lacrimi și fără clipiri,
Și zac, neclintit, în lumini de neon,
Agățat de tăceri, pe sinistre clădiri,
De idei și de sensuri, de frumos și grotesc,
Nu respir fără vise, nu mă mișc și nu cânt,
Dar mă mint că sunt melc și că pot să trăiesc,
Răsuncind carapacea printre versuri de vânt.
Foto – Ionela Andrei
vantdetoamna 