Când pânza de nori
Se coase-ntr-a nopţii camaşă
Şi ochiul de jar
Se-nchide-ntr-un plic de răvaşă,
Pe umeri un plumb
Şi-n gând o durere m-apasă
Şi-aş vrea să nu plâng,
Dar plânsul din nou se revarsă.
Icoane tăcute se roagă sub candela vremii
Şi-n ceasul târziu se-aude ecou de vecernii.
În lume e foc
Şi omul în patimi se zbate,
Trăind într-un joc,
Cu sufletul ros de păcate.
E strigăt şi jale
Şi vin dinspre zările toate
Chemări în credinţă
Şi-n rugile cele uitate.
E timp de război,
Iar veacul e cel al trezirii,
Când arde în noi
Lumina cea sfântă-a iubirii.
Şi-n lupta cea grea, cu umerii goi ne vom duce,
Şi fără de greş, mântuirea cu noi vom aduce.
Foto – Ionela Andrei
vantdetoamna 