Ploaia-mi bate iute în fereastră
Şi îmi spune că-i sfârşit de lume,
Fulgerând un unghi ţintit în creastă,
Gândurile nu vor să se-adune.
Cercul minţii se arcuieşte-n noapte
Şi se-ntinde alb pe raza lunii,
Străbătând înalte hexagoane,
Până-n cubul unde dorm nebunii.
Vântul taie în ovale cerul
Şi pe munte ninge cu triunghiuri,
Peste soare stă întins echerul
Și eu tot alunec în dreptunghiuri.
vantdetoamna 