Ce târziu, ce pustiu și ce noapte
Zugrăvesc clipa asta haină,
Când în oameni iluzii deșarte
Fac credința să pară străină
Și în tine tăcerea domneşte,
Ca un rege-mbătat de plictis,
Sub al cerului ochi ce priveşte
Lumea asta cu umbre de vis.
Îți simți sufletul trist de un timp,
Frământat de-ale greului urme,
Și ai vrea ca un alt anotimp
Apăsarea aceasta s-o curme,.
Să-ți adune durerea din piept
Și din minte să-ți șteargă-amintirea
Cu finalul acela nedrept,
Când uitarea-ngropase iubirea.
vantdetoamna 