Singur, între două gânduri,
păşesc pe literele frânte…
Şi mă ascund, pe după rînduri,
sub parantezele mărunte.
Strivesc o virgulă în palme,
pe colţuri şterse mă opresc
şi-ntreb cuvintele răsfrânte:
de ce în pagini să trăiesc?!
De ce să fiu doar o poveste,
între cartoanele-nvechite,
şi lumea mea să fie hrană
privirilor nedumerite,
care să caute ieşiri
din paginile măzgălite,
să şteargă şi să inventeze
lumini pe negrele cuvinte?!
De ce să zac pe rafturi mute,
în aşteptarea unei zile,
în care veşnic să mă uite
plecarea lor spre alte file?
Mai bine să mă pierd ferice,
prin mâinile unui copil,
care să deseneze-n mine,
poveşti din sufletu-i senin,
cu pixul, vesel, să mă scrie,
haotic lumea să mi-o-ncline,
şi când o să se plictisească,
să rupă foile din mine…
În lumea lui să mă arunce,
să facă bărci, cutii, coloane,
prin mii de jocuri să mă urce,
să fiu un zmeu printre avioane.
Foto – Arthur Tintu – https://www.facebook.com/pages/LENS-is-MORE/104007599799185?sk=photos_stream
vantdetoamna 