Pe eșafodul vieții, fericirea
a scris elogiul unei lumi nebune,
când secundarul și-a oprit rotirea
pe axa întâmplării fără nume,
unde ne ținem sufletele-mpreunate,
ca într-o nesfârșită rugăciune,
pentru iertarea frunzelor uscate
și-a rătăcirii umbrelor păgâne.
În noapte, pomi de foc rodesc pe ape,
iar rodul lor e fructul de tăciune
ce arde molcom visele deșarte
și-apoi cenușa lor pe flori apune.
De-acolo vântul vine și-o culege
și-n palma lui o duce-n sus, spre cer,
până la steaua-n care făr` de a-nțelege,
ne-am ferecat povestea de mister,
atunci când dorul de a fi ne-a dat orbirea
și ne-a lăsat la capete de ani lumină,
fără sa știm ce e cu-adevarat iubirea,
fără să vrem a ști să mai revină.
vantdetoamna 