Nisipuri reci și înfometate
ne-au încătușat brațele și inimile,
ca unor tâlhari,
care au vrut să-ntemnițeze iubirea…
În ochii mei, se zbate lumina,
în agonia dansului de umbre…
În ochii tăi, văd moartea adevărului
și renunțarea la sens.
Îmi strângi mâna cu disperare
și-n ea, încerci să recompui
harta către-ntregire…
Râd și îți scutur umerii
de rămașițele iluziilor…
Am devenit adânci și însetați
de adulmecarea fină a morții…
Nisipuri mișcătoare…
Am devenit.
vantdetoamna 