Printre norii-mprăştiaţi,
alungaţi pe cerul verii,
în amurg să te înalţi,
de sub aripa uitării.
Şi să-ţi verşi, rece, lumina,
Peste noaptea fără vise,
unde pomii par fantasme,
la ferestrele deschise.
Peste freămatul de viaţă,
aripile să-ţi apeşi
şi din ochiul tău de gheaţă,
vrajă albă să reverşi.
Albi, sclipind în întuneric,
să-nflorească trandafirii,
fluturi mari să zboare lin,
pe cărările iubirii.
Si când zorii se arată,
într-o clipă să cobori,
între peştii răpitori,
desenaţi în trei culori,
printre timp să te strecori,
să răsari şi iar să mori!
Sursa foto – https://www.pinterest.com/pin/157837161912070929/
vantdetoamna 