Nu…
N-ai nicio vină,
Că nopțile nu știu cum să mai fie nopți…
Acum, sunt gazde pentru sfere de lumină,
Care ne cheamă în ținutul fără porti,
Unde tăcerea s-a născut regină.
Nu…
N-ai nicio vină,
Că iarna nu mai vrea să fie iarnă,
Ci un amestec între vânt și smirnă,
În care mințile ni se răstoarnă
Și hăul dintre lumi cuvintele ne-ntoarnă.
Nu…
N-ai nicio vină,
Că obișnuința ucide crud mirarea,
Ca să ne pierdem, pentru regăsire,
Când vom transcende timpul și uitarea,
Noi, vom putea să fim iubire.
vantdetoamna 