Azi, am deschis în mine o fereastră,
Din nostalgie, ca pe-un fel de întâmplare,
N-am mai știut cum s-o prefac uitată
Și am deschis-o-n ceas de contemplare.
Crescuse peste ea o iederă înnegrită,
De care atârnau bucăți de amintire
Și dincolo de geam, se-ntrezăreau cuvinte,
Desprinse dintr-un vers rostit în rătăcire.
Mi s-a părut că plouă, dar era doar ninsoarea,
Ce se topea în flăcări, arzând ca un păcat,
Și inima-mi pulsa în note dureroase,
Ca-ntr-un acord mocnit, de imn întunecat.
Simțeam fiori în trup, sudori curgând pe tâmple,
Văzând cum tot din jur în haos se scufundă
Și aș fi vrut să fug din foșnetul de gânduri,
Dar totul se-ntâmpla, ca-n vis, într-o secundă.
Fantasmele nebune dansau dezlănțuite,
În vuietul de horă, pe lespezile reci,
Și-am apucat fereastra, c-o ultimă zvâcnire,
De-acum, în ființa mea, zidită e, pe veci.
Foto – Ionela Andrei
vantdetoamna 