Ţărişoara noastră dragă,
Ca un fir de păpădie,
Au aflat de ea “the Escu”
şi au mâncat-o de vie.
Acum zace jumulită,
Atârnând de o minune
Şi-o să fie fericită
Când prostia va apune.
Patriotu`şi plânge steagul
La spitalul de nebuni,
Ronţăind un colţ de pâine
Şi sperând la ani mai buni.
Mincinosul stă la soare
Şi îşi scarpină chelia,
Iar pe burta lui cea grasă
E scris mare: ROMÂNIA.
Oamenii de rând visează
Luminiţa salvatoare,
Care să oprească vântul
Ce le suflă-n buzunare,
Dar prostia-i infinită
Şi minunea nu apare,
Iar cu două floricele
Foamea n-are-astâmpărare.
vantdetoamna 