În aripile tale să mă prinzi,
Când în afara ființei hoinăresc,
Cuprinde-mă, ca să nu-mi fie frig,
Prin constelațiile palatului ceresc.
Ascultă cum respiră necuprinsul,
În armonie cu eternitatea
Și simte cum vuiesc quasarii,
Cum vortexurile-și sorb singurătatea.
În aripile tale să mă strângi,
Când fug din timp, ca să nu uit să cânt
Și să privim cum stelele se-aruncă,
Să moară, în cădere, spre Pământ.
vantdetoamna 