La porţile Şhambalei,
şezut-am şi-am plâns
anii de lumină care-n van s-au scurs,
printre bălţi de-albastru,
căutând iubire,
pe vremea când cerul seamăna pieire.
Mă rugam la soare,
mă rugam la nori
şi visam că-n lume ai să te strecori
şi-ai să-mi faci aripe pentru muritori…
Să te port în zboruri, să mă cânţi mereu,
să mă chemi în gînduri, cum te chem şi eu.
Timpul s-a vărsat într-un trandafir,
şi pe frunte-mi plânge lacrima de mir,
în Şhambala, astăzi, clopotele cântă,
fericirea-mparte florile de nuntă,
două păsări albe zboară spre altar
şi cununi de soare peste lumi răsar…
E vremea când cerul seamănă iubire
peste două zboruri
către fericire.
vantdetoamna 