Se-ntinde întunericul pe geamuri
Şi în odaie pâlpâie tăcerea,
Afară, vântul fluieră prin ramuri
Şi-n palmă mi se-nchide mângâierea.
Pereţii gri, de-atâta apăsare,
Vorbesc în limbi de var şi mucegai,
Mi-ai semănat în ochi îngândurare
Şi mă întreb: ce lume căutai?
Când cerurile-şi trag cortina deasă
Şi Luna se strecoară printre nori,
Mă-nchid în bilioteca fără masă
Şi mă arunc în veşnice uitări.
Acolo sufletu-mi se plimbă printre rânduri,
În ani de rouă, apă şi hârtie,
Și-aştept să te arăţi de după gânduri,
Să fim înfrigurarea cea târzie.
Când mă zidesc în pagini de poveste,
Aud cum ploaia peste case sună,
Cum fulgerele crapă în ferestre
Şi mâţa cafenie somn îngână
Şi visele mă leagănă pe valuri,
Mătase presărându-mi peste ploape,
Se-apleacă geana peste umbrele de farduri,
Strivind clipirea pe obraz de şoapte.
Adorm în lumea mea de-nsingurare
Şi plec în mine să masor
Culoarea ce o sorb în contemplare,
Când rănile din suflet nu mai dor.
Philosopher in Meditation – by Rembrandt
vantdetoamna 