Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Vino și te lasă’ Category

Lumea mea e-n vis, vino și m-așteaptă,

Lângă crucea vieții, la-nceput de drum,

Și-am să fiu acolo, când minuni se-arată,

Să-ți întind lumina lumii de acum.

 

Să-mi asculți cuvântul și să crezi în tine,

Să n-ai îndoială în tot ce-ai să simți,

Ruga să-ți înalți, cald, până la mine,

Și, ca să te-ndrume, voi trimite sfinți.

 

Pașii-ți sunt țesuți cu iubire pură,

Vino și-ai să știi c-ai ajuns acasă,

Unde nu există nici pământ, nici ură,

Vino și mă cheamă, vino și te lasă!

Read Full Post »