Coboară viu, într-un balet cromatic,
Al toamnei suflet, cu miros de struguri,
Și vântul hoinărește fantomatic,
Prin frunzele care au fost odată muguri.
Ziua și noaptea își împart regatul,
Jumi-juma, în luna de răpciune,
Când sudul își primște împăratul
Și nordul strânge rod de-nchinăciune.
Florile între ele s-au vorbit
Și rândunelele ne-au părăsit devreme,
Semne că iarna vine-n pas grăbit
Și că-nchizându-se, pământul parcă geme.
Ușor, melancolia ne cuprinde,
E vreme de ceai cald și poezie,
Când focurile-ncep a se aprinde
Și dimineața pare-a fi târzie.
Coboară viu, într-un balet de ape,
Al ploii trup, cu răsuciri de jamnă,
Și cerul parcă vine mai aproape,
De lumea-n care iar e toamnă.
Foto – Arthur Tintu – https://www.facebook.com/pages/LENS-is-MORE/104007599799185?sk=photos_stream
vantdetoamna 