Când greul te strivește, în menghina trăirii,
Și inima te doare, ca o arsură-n palmă,
Privește-i pe copii, să vezi taina iubirii,
Și amintește-ți viața, atunci când era calmă.
Nu plânge când amarul îți otrăvește gândul,
Nici când furtuni nebune îți vor surpa cărarea,
Căci apele-ncercării nu își așteaptă rândul,
Mai bine râzi mereu și uită întristarea!
Când nopțile ursuze se vor sculpta în cearcăn
Și clipele-ți vor fi fără de bucurie,
Primește mângâierea din cântecul de leagăn
Și fă-o, pentru suflet, temelie!
Foto – Ionela Andrei
vantdetoamna 