Am adormit şi m-am ridicat printre nori,
pe deasupra gândurilor,
când ploaia țesea secunde de alb,
pe o pânză zugrăvită de noapte.
Felinarele orașului se-ndepărtau pe rând,
și-n rotocoale dansa vântul, printre şoapte,
odată cu păsările ce-și purtau zborul târziu,
iubindu-se prin cântec de lumină,
pe nisipul unei stele de ninsoare.
De sub faldurile perdelelor de ceață,
priveam prin culoarea ochilor visători,
căutându-te, în viața uitată printre fâşiile timpului.
Printre munţi, printre ape, răscoleam zadarnic
şi mă trezeam îmbrăţişând o tăcere…
Dar mi-am scuturat aripile, de roua dimineţilor de granit,
și m-am întors în lumea de ninsoare,
iubindu-te albastru,
pe zăpada unei stele de nisip.
vantdetoamna 