Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Visul omului actor’ Category

Visul omului actor

Ani de jar se-abat asupra noastră

Şi pe frunţi avem cărări de gânduri,

Mă întrebi de lumea cea albastră

Şi îţi spun că-i un tablou pe scânduri,

Peste care trec priviri uimite,

Căutând, naiv, să desluşească

De ce ochii tăi ascund cuvinte,

Când cuvantul însuşi e o mască.

Ei nu mai ştiu amarul de cortină,

Pe care l-am gustat noi, ani la rând,

Când sala era goală şi-n surdină,

Actorii toţi plângeau râzând…

Şi nu mai pot să simtă tremurarea

De vise reci, de suflete, de vânt…

În gândul lor stăpână e uitarea

Şi-n van rosti-vom noi orice cuvânt.

Îmbracă rochia ta numai de voaluri

Şi hai să alergăm pe bulevarde,

Să ne-amintim cum petreceam la baluri

Şi cum râdeam nebuni, chiar şi de moarte…

Hai să fugim, de oameni şi de patimi,

Să hoinărim, prin marele trecut,

Plecaţi să fim, din lumea lor de lacrimi,

Să retrăim, la nesfârşit, tot ce-am avut.

Advertisements

Read Full Post »