Închisă-n colivia vremii,
Cu aripile-ntoarse spre pământ,
Te rogi, în simfonia lumii,
Purtând pe frunte-al nopţii legământ.
În fiinţa mea se cern ninsori de patimi
Şi te rostesc în gânduri, tot mereu,
Iar tu mă cauţi printre umbrele de paltini,
Fără să ştii că paltinul sunt eu.
Te strig prin foşnetul amar de frunze,
Şi mă cutremur ființa să-ţi ating,
Dar tu îți porți tăcerile pe buze
Și pleci, fără să ştii că iar te strig.
Rămân soldatul trist al vieții grele
Şi prin furtuni de veacuri străjuiesc
Povestea ce o port în foşnetele mele,
Iubirea ce aș vrea să-ți dăruiesc.
Foto – Ionela Andrei
vantdetoamna 