Ochii lui, uriaşi şi negri,
se zbăteau ca păsările-n laţ.
Părul creţ se revărsa vâlvoi, pe tâmple,
sânul ei i se lipea de braţ,
braţul lui nu înceta să se frământe.
Gura ei lipită e de pieptu-i,
gura lui de fruntea ei s-a prins,
Ochii ei revarsă lacrimi calde,
trupul lui în beznă e întins.
Pieptul ei înăbuşă suspine,
glasul lui o mângâie suav,
Mâna ei îi strânge-obrazul rece,
geana lui se clatină firav.
Faţa ei la gâtul lui se-ascunde,
ochii lui îngheaţă pleoapa ei,
Gândul ei în gândul lui se-ntinde,
arcul lui închide cercul ei.
Freamăt cald cutremură altarul,
lumina lor în cercuri s-a-mplinit.
O moarte vie-nvăluie pământul,
iubirea lor se-nalță-n nesfârşit.
vantdetoamna 