Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘De-am fi’ Category

De-am fi

De-ai fi un val din sânul mării

Şi te-aş zări izbit de stânci,

Nebun, te-ai frânge înspre mine,

Să-mi săruți ochii cei adânci.

Dar fiind un val, hoinar rămâi,

Legat de corpul mării,

Vii, mă săruți, şi-apoi te stingi,

Și iar ne dăm uitării.

De-aş fi copilul primăverii,

O floare din copacul tău,

Privindu-te tăcut, cum dormi,

Ţi-aş dărui parfumul meu.

Dar fiind o floare,

Vântul verii m-ar scutura, din a ta cale

Şi crud, în rotocoale,

Mi-ar frânge din petale.

De-ai fi o pasăre măiastră,

Cântându-mi seara, la fereastră,

Mi-ai glăsui numai iubire,

Dar iarna te-ar goni, departe, fără mine.

De te-ai întoarce,

când viata iar ar răsări,

străini ne-am fi.

Dac-aş fi luna plină,

Pe cerul înstelat al verii,

Ți-aş lumina chipul iubit

Din umbra depărtării.

Dar știu că norii răi ai nopţii

Mă vor răpi în cercul lor,

Ducându-mă tot mai înalt,

În alte lumi, în alt decor…

Dac-ai fi un fulg al iernii,

Plutind pe-o aripă de vânt,

Te-ai strecura în palma mea

Si te-aş atinge, tremurând

Apoi, la fel ca-n alte rânduri,

Te-ai risipi, plângând…

Dar nu ești fulg și nu sunt floare,

Nici pasăre nu ești, eu lună nu-s…

Nu ești nici val

Și-n nstrăinarea iar ne doare

Ca un apus.

Read Full Post »