Se-ntinde rece, peste noi,
o nebunie albă,
Şi fluturii se-ascund de ploi,
în lumea asta oarbă.
Ne frângem ființa-n căutări,
cu rugăciuni o mie,
şi nu contează cum a fost,
nici cum o să mai fie.
Zburăm rotund, în încercări,
cu salturi paralele,
și năzuim s-avem un rost,
sub bolțile de stele.
În visul treaz, legați de timp,
dansăm tangoul sorţii,
și bem otrăvuri de uitări,
în cinstea morţii.
Foto – Ionela Andrei
vantdetoamna 