Chip de înger
ridicat în lumină…
fantasmă rătăcită,
pe cine aştepţi să vină?
Ai ochii plămădiţi în albastru…
tăcută şi singură eşti,
precum un astru.
Ți-e ființa împietrită,
nebună și străină,
ţi-au dat conştiinţă, viaţă,
dar nu şi inimă!
Te zbaţi să reînvii,
priveşti seninul,
te legăni cu vântul
și zbori cu timpul,
săruţi lacrimile ploii,
culegi cristalele ninsorii,
dar eşti prea goală şi rece,
cu privirea ta, albastră,
de mort…
Foto – Ionela Andrei
vantdetoamna 