Câteodată, mi se face dor…
De esența rece a uitării;
Și, în taină, mă prefac că mor
Și că pier în freamătul visării,
Unde, sunt o simplă-nchipuire,
Prinsă între vieți, nepăsătoare…
Gândul unui zeu despre trăire,
Ploaia de eoni… asurzitoare.
Dor mi se mai face… câteodată,
De distanța dintre cer și mare,
De tăcerea-n stele înnodată
Și de clipa cu sclipiri amare,
Când, în zbor, mă desprindeam de lume,
Ca un fulg de aripa durerii,
Rătăcind prin locuri fără nume,
Până în regatul primăverii.
Foto – Ionela Andrei
vantdetoamna 