Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Voi fi cu voi’ Category

Voi fi cu voi

Vor trece ani şi ani, la rând,

Cu ei odată am să plec şi eu,

Am să va las, am să ma duc,

Să mă înalţ spre curcubeu.

Şi iarna-n vreme viscoloasă,

Când hornurile ţes cărări spre cer,

Prin glas de criavăţ, ninsoare deasă,

Am să cobor uşor şi eu.

La gura sobei voi să staţi,

Să povestiţi şi să visaţi

Şi printre voi, fără să ştiţi,

Am să ascult cum glăsuiţi.

Iar primăvara, când lumina

În raze blânde vă va scălda,

Un strop de rouă, pe-un ghiocel,

Va fi o lacrimă de-a mea.

Si-n zilele calde, de vară,

Voi fi un fluture plăpând,

Voi sta pe-o floare, în grădină,

Si am să vă aud cântând.

Iar toamna, voi fi vânt…zburând…

Din calea voastră,

Cărări de frunze spulberând…

Nebun, plăpând…voi fi mereu cu voi…

Eu voi fi vânt!

 

(C) by www.martin-liebermann.de – Image source http://www.flickr.com/photos/liebermann/3719583569/

Read Full Post »