Tăcere-i noaptea cerului de iarnă,
Țesută cu iubire-n contemplare,
Și inima începe să ne doară,
Când sufletul este în transformare.
Își schimbă cursul înspre centrul lumii,
Ca o cometă prinsă în furtună,
Ce-și lasă coama pe altarul lunii,
Și-apoi culoarea vieții o adună.
E clipa-n care mi se face dor
S-ascult rostirea veacurilor mute
Și amintirea să-mi măsor
Prin viețile trecute.
foto- Ionela Andrei
vantdetoamna 