Pe rând au înghețat copacii
Și cerul s-a făcut fărâme,
Din întuneric nasc lumini,
Suflarea-n aer lasă urme.
În piept, imi bate sacadat,
O inimă ce mi-e străină;
Măsoară timpul, în tic-tac,
Dar pare-mi-se că-i haină.
Așa că stau și mă întreb:
Ce rost s-ascundă a ei rostire?
Iar ea-mi răspunde că-i un dor,
Un dor de sens și în iubire.
Și-atunci, în jurul meu privesc,
Ca un condor în rătăcire,
Și văd că totul…e nimic
Dar peste tot, dor de iubire.
Foto – Ionela Andrei
vantdetoamna 