Într-o noapte,
am adormit între două întrebări…
întaia era despre umbre,
secunda , despre tăcere.
Drept răspuns, am primit un vis,
Un vis clar și îmbietor,
ca o lungă dimineață de primăvară,
un vis în care vedeam copaci cu fructe de inimi
crescute în îmbrățișări de ramuri,
copaci cu trunchiuri în formă de trup de om,
copaci cu frunze-ochi,
care priveau direct în Soare
și lăcrimau seve de adevăr;
ca jertfă,
pentru rădăcinile prinse în întunericul pământului…
ca suflare de viață,
pentru lumina fructelor de inimi
crescute în îmbrățișări de ramuri.
Într-o noapte,
m-am trezit între două întrebări…
și-am înteles că…
din zbaterea umbrelor,
se nasc, în tăcere,
cele mai frumoase lumini.
foto: Ionela Andrei
vantdetoamna 