Stăteam, tăcut, pe-un un mal,
În lumea gri, de ceaţă,
Privind apusul rece,
Al soarelui de gheaţă,
Pe mare urla vântul,
Gonind spre orizont,
Albastre funeralii
Treceau prin vechiul port.
Din cer cădea lumina,
Fâşii rupând din Soare,
Frumoase păsări albe
Dansau în rotocoale
Şi lumea cea de cremen
Tăcea, fără să ştie,
Că pentru ea de-atunci,
Doar haos o să fie,
Că oamenii-şi vor vinde
Şi suflet şi iubire,
Pe bani şi pe iluzii,
Pe falsă fericire,
Că viaţa o să fie
O luptă grea şi oarbă
Şi că păcatul, lacom,
Din suflete-o să soarbă.
Din cer cădea-vor neguri,
Fâşii rupând din Lună,
Lungi umbre se vor naşte,
Lumina s-o rapună,
Pâmântul viu al morţii,
Întins în nesfârşire,
Va fi infernul nostru,
De neagră rătăcire.
vantdetoamna 