Din șapte fluturi o zvâcnire se arată,
Ca un ocean învolburat, în mine,
E un fior de viață misterioasă,
O rază de etern ce se-mpletește-n sine.
Ea pare a fi o altă ființă,
Pe care o-nțeleg a fi tot eu,
Și pare mai bătrână decât viața,
Dar mai aproape-mi decât gândul meu.
Și mă desprind de trupul de pământ,
Din bezna sa, de carne și de greu,
Când printre sfere familiare mă ridic,
Spre dimensiunea-n care zbor mereu.
Acolo sunt nemuritoare ființă,
Aici doar ca un om mă-nchipuiesc
Și lumi clădesc după asemănare-mi,
Ale lor forme mintea-mi oglindesc.
Căci ceea ce imaginăm se manifestă,
În Universul de edenice culori,
În care fără conștiență suntem
De vise neeterne visători.
Atunci când vine clipa cea de taină,
Întotdeauna înaintea dimineții,
Eu ma îmbrac în straie de lumină,
Și-n somnul meu se scrie legea vieții.
Mi se-arată că-ntr-o vreme toți,
Precum Nabucodonosor ne vom trezi
Și-n ale noastre ființe vom deschide porți,
Ca sufletele să ne fie vii.
Sursa foto – http://www.flickr.com/photos/winfieldf/3873150469/in/faves-octamom/
vantdetoamna 