Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Poveste (Un freamăt sunt)’ Category

La orizont, luna, un chip de opal

Îşi legăna peste altare şi mări,

Şi pescăruşii albi şi albaştri

Se cufundau plutind, înspre zări.

În mine se-nchidea o lume,

În tine tremura un vis,

Catargele fiinţei mele

Se cufundau într-un abis.

Era o vreme străvezie,

Închisă în al lumii gând,

Tăcerea tremura în clipe

Şi timpul se-agăţa de vânt.

Şi moartea se plimba pe ape

Şi ne privea clipind adânc

Şi fruntea-mi tremura în şoapte,

Şi sufletu-mi gemea arzând.

Ploua în tine şi în noi,

În nevăzutul fiinţei tale

Şi cerul scutura, şuvoi,

O ploaie rece de petale.

Şi cum priveam spre El plângând,

Cerându-i să oprească timpul…

Şi era mult…şi mult nimic…

În mine se stingea nimicul.

Nisipul se strângea sub noi

Şi scoicile se sfărâmau…

Şi eram unul…totuşi doi…

Şi umbre palide râdeau!

Şi cobora o stea, uşor,

Ţesându-i o cărare

Făpturii albe şi tăcute

Ce se pierdea în mare…

Şi visele sunt numai viaţă,

Cum lacrimile suflet sunt…

Şi se preling…şi se înalţă…

Cum mor şi cum renasc în gând!

Şi toate, doar în noi

Un freamăt sunt…

moon-sea-groyne-beach-mole-volio

Sursa foto – http://www.flickr.com/photos/mole-volio/237714055/

Advertisements

Read Full Post »