Feeds:
Posts
Comments

Curgere

Vuiește cerul…
Stelele strigă a înspăimântare,
Soarele curge,
Luna se strânge cu înfrigurare.
Se nasc explozii,
Comete se aruncă-n nesfârșire,
Sferele plâng
Și cântă a desăvârșire.
Pământul tace…
Copacii toți se roagă-n neclintire,
Apele-ngheață,
Fluturii-s adunați prin amintire.
Se nasc copii,
Moartea-și adună firele promise,
Oamenii dorm
Și umblă, rătăciți, prin vise.

Advertisements

Axis Mundi

Tăcere-i noaptea cerului de iarnă,

Țesută cu iubire-n contemplare,

Și inima începe să ne doară,

Când sufletul este în transformare.

Își schimbă cursul înspre centrul lumii,

Ca o cometă prinsă în furtună,

Ce-și lasă coama pe altarul lunii,

Și-apoi culoarea vieții o adună.

E clipa-n care mi se face dor

S-ascult rostirea veacurilor mute

Și amintirea să-mi măsor

Prin viețile trecute.

IMG_2804

foto- Ionela Andrei

Peste…

Peste stele, Luna lumini rodește,

din vlăstari de Soare.

Timpul și viața joacă șah,

într-un abis din mare.

Trupul acesta greu

azi, nu mă mai încape,

țin corzile-i zvâcnind,

gata să-mi scape.

Peste trăire, tu…

aici îți porți simțirea

și după atâtea morți,

se naște regăsirea…

Când focul ne unește

și ne arată calea

și sensul se întoarce,

să-mi curme-nstrăinarea.

De tine, toată

Atât de dor îmi e de tine…

Cum frunzelor le este dor de soare.

În taina nopții care vine,

Am să te scriu într-o culoare

Și-am să te rog să-mi faci veșmânt,

Din praful stelei care ai fost,

Să te păstrez mereu în gând

Și-n suflet să-ți fac adăpost.

Să vii, te rog, în miez de vis,

Mâna să-ți strâng, încă o dată,

Căci sufletul îmi este nins

Și dor îmi e, de tine, toată.

IMG_2539

 

Lumină

Luați liniștea asta de aici

Și spargeți-o în bucăți mici,

Subțiri cât un fir de lumină

Și fine ca praful de smirnă,

Ca vântul s-o ducă departe,

La cei cu durere de moarte

Și celor ce mintea le umblă

Prin locuri de haos și umbră,

Ca zbaterea lor s-o aline,

Să simtă și clipe senine,

Dați liniștea asta în dar,

Căci liniștea-n dar e un har.

Epilog

Pierdut-am harta lumii noastre

Și văile cu ochi de păpădie,

S-au stins și stelele măiastre

Și munții s-au făcut câmpie.

 

Ucis-am visul de iubire,

Ca niște fiare-nfometate

Ce-n agonie și orbire

Și-au sfârtecat inima-n noapte,

 

În noaptea-n care râul sorții

Purta în ape semne de-nrobire

Când pâna și câmpia s-a dat morții,

Făcându-se deșert și rătăcire.

IMG_2215

foto- Ionela Andrei

Cuvinte nerostite se adună

Pe inimă, ca un păienjeniș,

Ca fulgerele-n norii de furtună,

Ca pietrele înfipte-n povârniș.

De gânduri ți se prind cu lanțuri grele,

De plumb amar cu iz de neiertare

Si rece e tăcerea scrisă-n ele,

Rece și crudă, ca o disecare.

Cuvintele tăcute te scufundă,

În ape de-ntuneric stăpânite,

Ca ceața din adâncuri te inundă,

Ca-n râpele de șerpi încolăcite.

De ființă se lipesc ca boala rară

Și-n chingi te pun pe nesimțite,

Desprinde-le și fă-le să răsară,

Iartă și fă-le a fi rostite!