Feeds:
Posts
Comments

Cuvinte nerostite se adună

Pe inimă, ca un păienjeniș,

Ca fulgerele-n norii de furtună,

Ca pietrele înfipte-n povârniș.

De gânduri ți se prind cu lanțuri grele,

De plumb amar cu iz de neiertare

Si rece e tăcerea scrisă-n ele,

Rece și crudă, ca o disecare.

Cuvintele tăcute te scufundă,

În ape de-ntuneric stăpânite,

Ca ceața din adâncuri te inundă,

Ca-n râpele de șerpi încolăcite.

De ființă se lipesc ca boala rară

Și-n chingi te pun pe nesimțite,

Desprinde-le și fă-le să răsară,

Iartă și fă-le a fi rostite!

Advertisements

Gând XII

Iubește-mă și nu mă judeca,

În visul ăsta om de rând a trebuit să fiu

Și dacă a fi om s-ar condamna,

Îngerii toți s-ar pierde în pustiu.

Simplu nu e, să porți a trupului povară,

Nici mintea să îți fie încarcerată-n clipe,

Dar cerul face lumea mai ușoară,

Privind spre el ne construim aripe.

Iubește-mă și amintește-mă în ruga ta,

În inimă și eu am să te țin,

Până când timpul se va disipa

Și-acasă am să știu cum să revin.

Inimă dragă

Inimă dragă, de ce ești nebună?

De ce te agăți de dulci amăgiri?

Nu știi că în tine-i a vieții cunună?

Că tu ești sălașul divinei iubiri?

Inimă dragă, în tine stă totul…

Și curgerea apei și suflul de vânt,

În tine sunt raiul, creația și focul,

Tu, inimă dragă, ești cer pe pământ.

Rostești sensul vieții, în glas de lumină,

Hai, inimă dragă, de ce să te-oprești?

Rămâi ca oceanul, în vremea senină,

Tu, inimă dragă, ești tot ce iubești!

Gând XI

Se scurge timpul lumii mele, pas cu pas…

Nisipul din clepsidră-i gata să se-oprească,

Doar vântul știe cât a mai rămas,

Destinul e aici, să se-mplinească.

El conturează sfere nevăzute,

Pe care le urmez, fără să știu,

Îmi cântă taine vechi, în note mute,

Și totul moare, ca să fie viu.

Se scurge timpul lumii mele și renaste…

Ca un ecou, al ființei nesfârșite,

Aceea care umbra o cunoaște,

Lumină ca să dea, printre cuvinte.

photo

Pictură-Ionela Andrei

Fără aripi

În aripile tale să mă prinzi,

Când în afara ființei hoinăresc,

Cuprinde-mă, ca să nu-mi fie frig,

Prin constelațiile palatului ceresc.

Ascultă cum respiră necuprinsul,

În armonie cu eternitatea

Și simte cum vuiesc quasarii,

Cum vortexurile-și sorb singurătatea.

În aripile tale să mă strângi,

Când fug din timp, ca să nu uit să cânt

Și să privim cum stelele se-aruncă,

Să moară, în cădere, spre Pământ.

Treizeci

Treizeci de toamne, treizeci de ani de Pământ,

Treizeci de taine, treizeci de dansuri de vânt.

Treizeci de dureri, treizeci de clipe de cearcăn,

Treizeci de bucurii, treizeci de vise de leagăn.

Treizeci de căutări în treizeci de rătăciri,

Treizeci de încercări în treizeci de regăsiri.

Treizeci de cântece în treizeci de tăceri,

Treizeci de astăzi în treizeci de ieri.

Treizeci de frici din treizeci de iubiri,

Treizeci de goluri din treizeci de împliniri,

Treizeci de cuvinte din treizeci de versuri de vânt,

Treizeci de toamne din treizeci de ani de Pământ.

Gând X

Îmbracă-mă cu giulgiul uitării

Și lasă-mă să simt adâncul din umbră,

Când vântul cerne norii depărtării

Și îngerii prin vise umblă.

Acoperă-mi ochii cu taina lunii

Atunci când moartea nașterea o cheamă,

Și oamenii se-ascund la sânul lumii,

Înspăimântați că timpul îi răstoarnă.

Aruncă-mă în sfere de lumină,

Cu sufletele care-și plâng orbirea

Și lasă peste noi să vină

Trezirea, pacea și iubirea.