Feeds:
Posts
Comments

Inimă dragă

Inimă dragă, de ce ești nebună?

De ce te agăți de dulci amăgiri?

Nu știi că în tine-i a vieții cunună?

Că tu ești sălașul divinei iubiri?

Inimă dragă, în tine stă totul…

Și curgerea apei și suflul de vânt,

În tine sunt raiul, creația și focul,

Tu, inimă dragă, ești cer pe pământ.

Rostești sensul vieții, în glas de lumină,

Hai, inimă dragă, de ce să te-oprești?

Rămâi ca oceanul, în vremea senină,

Tu, inimă dragă, ești tot ce iubești!

Advertisements

Gând XI

Se scurge timpul lumii mele, pas cu pas…

Nisipul din clepsidră-i gata să se-oprească,

Doar vântul știe cât a mai rămas,

Destinul e aici, să se-mplinească.

El conturează sfere nevăzute,

Pe care le urmez, fără să știu,

Îmi cântă taine vechi, în note mute,

Și totul moare, ca să fie viu.

Se scurge timpul lumii mele și renaste…

Ca un ecou, al ființei nesfârșite,

Aceea care umbra o cunoaște,

Lumină ca să dea, printre cuvinte.

photo

Pictură-Ionela Andrei

Fără aripi

În aripile tale să mă prinzi,

Când în afara ființei hoinăresc,

Cuprinde-mă, ca să nu-mi fie frig,

Prin constelațiile palatului ceresc.

Ascultă cum respiră necuprinsul,

În armonie cu eternitatea

Și simte cum vuiesc quasarii,

Cum vortexurile-și sorb singurătatea.

În aripile tale să mă strângi,

Când fug din timp, ca să nu uit să cânt

Și să privim cum stelele se-aruncă,

Să moară, în cădere, spre Pământ.

Treizeci

Treizeci de toamne, treizeci de ani de Pământ,

Treizeci de taine, treizeci de dansuri de vânt.

Treizeci de dureri, treizeci de clipe de cearcăn,

Treizeci de bucurii, treizeci de vise de leagăn.

Treizeci de căutări în treizeci de rătăciri,

Treizeci de încercări în treizeci de regăsiri.

Treizeci de cântece în treizeci de tăceri,

Treizeci de astăzi în treizeci de ieri.

Treizeci de frici din treizeci de iubiri,

Treizeci de goluri din treizeci de împliniri,

Treizeci de cuvinte din treizeci de versuri de vânt,

Treizeci de toamne din treizeci de ani de Pământ.

Gând X

Îmbracă-mă cu giulgiul uitării

Și lasă-mă să simt adâncul din umbră,

Când vântul cerne norii depărtării

Și îngerii prin vise umblă.

Acoperă-mi ochii cu taina lunii

Atunci când moartea nașterea o cheamă,

Și oamenii se-ascund la sânul lumii,

Înspăimântați că timpul îi răstoarnă.

Aruncă-mă în sfere de lumină,

Cu sufletele care-și plâng orbirea

Și lasă peste noi să vină

Trezirea, pacea și iubirea.

Ceață

Se lasă ceață peste lume,

densă, ca fumul de rășină,

ploaia, pe străzi, curăță urme

și zorii zilei vor să vină.

E o tăcere ce se-ntinde

până și dincolo de viață,

iar somnul greu suflete prinde,

de vise, cu un fir de ață.

E și devreme și târziu,

timpul parcă e pus pe glume,

spațiul trosnește a pustiu

și cade ceață peste lume.

IMG_1916

foto: Ionela Andrei

De câte ori?

De câte ori ai plâns pe-ascuns,

să nu te știe fluturii de noapte?

De câte ori durerea te-a străpuns

și ai strigat în mii de șoapte?

De câte ori ai râs dansând,

să te audă păsările-n gânduri?

De câte ori te-ai fericit zburând

și ai tăcut cântând în rânduri?

De câte ori ai stat în întuneric,

să nu te vadă ochii dimineții?

De câte ori lumina te-a pătruns

în noaptea  lungă a vieții?

De-atâtea ori tu ai murit

Și-ai renăscut, fără de știre,

Purtând în gând un asfințit

Și-n suflet numai regăsire.

Tot de atâtea ori ai scris un vers,

În cartea sufletului lumii,

Și ai cules din Univers

Idei ce le-au plantat străbunii,

Lăsând, la rândul tău, o moștenire

Pentru toți cei ce vor veni să fie,

Să-nvețe traiul omului  întru iubire

Și-apoi, de-atâtea ori, să nu-l mai știe.

IMG_1525

Foto: Ionela Andrei