Striveşte-mă în palme,
să nu mai simt sângerarea crudă a viselor,
prelinsă pe nisipul sărat, al minţii…
Striveşte-mă adânc, în gând,
în tot ce nu eşti,
în tot ce nu sunt…
Aruncă-mă în umbra din oglindă,
să mă sfârşesc, fluid, în nesfârşire…
aruncă-mă în nemurire!
Păstrează-mă în ochii tăi,
să fiu doar încordarea din pupile,
o încordare închisă în întunericul irisului,
în tot ce sunt eu…
în tot ce eşti tu.
foto – Ionela Andrei
vantdetoamna 