Am murit acum un timp,
și mă nasc a doua oară,
să respir şi să iubesc
lumea mea din călimară,
să adun stele în palme
şi pe nori să scriu poeme,
să îmi sfarm durerea-n gânduri,
printre lumea de himere.
Să adorm între cuvinte,
să visez altă menire
şi, trezindu-mă, să aflu
că muream fără de ştire.
Suflet gol, fără de vină,
ochii mei, sclipind, arată
şi se stinge-n zi senină,
cugetarea îndoliată.
Nu mai ştiu unde văzut-am
poposind pe timp, în ere,
dansul lumilor ascunse,
dans albastru, de mistere;
Unde-n glasuri de ecou
se aude simfonia
pianului de bibelou,
care-şi plânge armonia,
este visul ce mă cheamă
să renasc în timpul lui,
strai de sori să port în taină,
la sosirea vântului,
peste fiinţa mea să cadă
flori de foc şi revenire,
să mă sting a doua oară
să renasc din nemurire.
foto – Ionela Andrei
vantdetoamna 