Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Amnezie’ Category

Amnezie

Gândul nu mai știe drumul spre trecut,

Ochii nu mai pot să recunoască,

Totul e un vast necunoscut,

Inima continuă să-mi zvâcnească.

 

Litere de ploaie se aștern pe geamuri,

Ziua e târzie, noaptea o inundă,

Păsări călătoare stau tăcut pe ramuri

Și în mintea mea totul se scufundă.

 

Nu mai știu pe unde rătăcit-am sensul,

Totul e tăcere și-mprejur arid,

Nu mai simt durere, nu-nțeleg nici versul…

Știu doar că respir, restul… este vid.

10884857_908016822562625_1260160569_n

Foto – Ionela Andrei

Read Full Post »