Gândul nu mai știe drumul spre trecut,
Ochii nu mai pot să recunoască,
Totul e un vast necunoscut,
Inima continuă să-mi zvâcnească.
Litere de ploaie se aștern pe geamuri,
Ziua e târzie, noaptea o inundă,
Păsări călătoare stau tăcut pe ramuri
Și în mintea mea totul se scufundă.
Nu mai știu pe unde rătăcit-am sensul,
Totul e tăcere și-mprejur arid,
Nu mai simt durere, nu-nțeleg nici versul…
Știu doar că respir, restul… este vid.
Foto – Ionela Andrei
vantdetoamna 