Cuvinte nerostite se adună
Pe inimă, ca un păienjeniș,
Ca fulgerele-n norii de furtună,
Ca pietrele înfipte-n povârniș.
De gânduri ți se prind cu lanțuri grele,
De plumb amar cu iz de neiertare
Si rece e tăcerea scrisă-n ele,
Rece și crudă, ca o disecare.
Cuvintele tăcute te scufundă,
În ape de-ntuneric stăpânite,
Ca ceața din adâncuri te inundă,
Ca-n râpele de șerpi încolăcite.
De ființă se lipesc ca boala rară
Și-n chingi te pun pe nesimțite,
Desprinde-le și fă-le să răsară,
Iartă și fă-le a fi rostite!
vantdetoamna 