Ziua de azi a mucegăit în tăcere.
Pomii de nisip zac azvârliţi pe câmpul asfaltat,
animale de calcar se ascund de vânătorul de plumb…
Şi eu? eu privesc!
Privesc cum mâinile-mi devin piatră,
picioarele-mi devin piatră,
ochii, nasul, gura, zâmbetul, toate-mi devin piatră!
Şi eu…eu privesc!
Privesc la bila de rugină agăţată pe cerul îngheţat,
la ploaia de alabastru,
la norii de granit,
la păsările de plastelină care zboară desfigurat,
printre crengile pomilor de nisip, azvârliţi pe câmpul de asfalt.
si eu? eu privesc!
Cum cad şi mă sparg în zeci de pietricele gri,
pe care vânătorul de plumb le adună
şi le aruncă din mucegaiul zilelor, în Universul oval.
Şi fiecare pietricică devine fum,
şi eu, eu însămi, fumul, privesc!
Privesc acel amestec cumplit dinapoi,
O lume mică, tristă…
planetă de noroi!
vantdetoamna 