Ninge peste noapte, alb și viscolit,
Şi zăpada rece se așterne-n unde,
Peste iarna vieții care a-mpietrit,
Ca să nu mai simtă dorurile crude.
Ninge peste lume, fără de oprire,
Şi crivățul, iute, ne pătrunde-n suflet,
Ninge peste toate, ninge în neștire
Și lumina lunii se transformă-n urlet.
Ninge peste oameni, cu zăpezi ovale,
Ninge şi uitarea cade peste ei,
Ninge ca să spele visele murdare,
Ninge enigmatic, până şi la zei.
vantdetoamna 