Se sparg, pe rând, trăirile rotunde,
Ca niște șoapte-n grabă azvârlite,
În lumea construită-n unghiuri hâde,
În care zborul nu se mai permite,
Acolo, unde vântul l-am închis în colivie,
Ca pe-un tâlhar ce-mprăștie visarea,
Și-acolo, unde nimeni n-o să știe
Ce-nseamnă sufletul împreunat cu zarea.
Iubirea e zidită-ntr-o ruină,
Unde se roagă doar singurătatea,
Și peste umbra ei o să revină
Secunda iernii ce-a adus dreptatea.
Cu pumnii strânși și zâmbete amare,
Ne-am despletit îmbrățișarea caldă
Și-n încleștarea crudelor tipare,
Ne-am condamnat privirile să cadă,
Să se izbească de pătratul vremii
Și să aștepte tainic regăsirea,
Când ne vom contempla peste decenii,
Rotund unindu-ne trăirea.
vantdetoamna 