Când îngerii cad,
întunericul înghite hain,
sclipirea conturului rece, de diamant,
Iar noaptea se răsfrânge subţire,
desenându-le aripile înghetate în zbor.
Când îngerii plâng,
lumina ţâşneşte printre ere,
oprind timpul, în rotocoale de foc,
Iar lumea întreagă devine un suspin,
al sufletelor călătoare spre infinit.
Când îngerii se nasc,
răsună trâmbiţele de argint
şi cerul se deschide alb,
de bun venit.
vantdetoamna 