Din albastrul înalt și curat,
Plouă cald, cu stropi mari de lumină,
Câmpul verde cu maci e-mbrăcat
Și m-apasă un dor, ca o vină,
De livada cu piersici in floare,
De fântâna din gara cea mică
Și de anii aceia în care
Nu știam a trăi ce implică.
Mă-nvățai să citesc printre stele,
Să iubesc ce e viu și frumos
Și în clipele cele mai grele,
Să nu uit să rămân curajos.
Îmi spuneai și povești despre ființă,
Despre viață și visuri înalte,
Despre oamenii mari, despre știință
Și-alte lucruri, ce nu-s în vreo carte.
Te-ascultam cu un fel de ardoare,
Dar credeam că sunt numai povești,
Însă, iată și clipa în care
Sunt om mare și tu nu mai ești.
vantdetoamna 