Azi, iarăşi ochii tăi ma vor privi,
Născând noi universuri paralele,
Şi eu ca o nătângă te-oi iubi,
Uitându-mi iar menirea între ele.
Ca sâmburele viu, sub fructul veşted,
În suflet îţi trăiesc minuni o mie,
Dar toamna lumii-ţi vinde drumul neted
Şi-i mai uşor ca nimeni să o ştie.
Din trei cuvinte am zidit o lume
Şi aş fi vrut să vrei nemărginirea,
Şi-n evadarea noastră să se-adune
Trăirile ce-n oameni nasc uimirea.
Dar, ca şi când noi n-am fi fost vreodată,
Şi, ca şi cum n-ai vrea să ne mai ştii,
Te-ai dus în lumea ta înfrigurată
Şi nu mai vrei, nicicând, să vii.
Arnold Böcklin, Self-Portrait with Death Playing the Fiddle, 1872.
vantdetoamna 