De câte ori ai plâns pe-ascuns,
să nu te știe fluturii de noapte?
De câte ori durerea te-a străpuns
și ai strigat în mii de șoapte?
De câte ori ai râs dansând,
să te audă păsările-n gânduri?
De câte ori te-ai fericit zburând
și ai tăcut cântând în rânduri?
De câte ori ai stat în întuneric,
să nu te vadă ochii dimineții?
De câte ori lumina te-a pătruns
în noaptea lungă a vieții?
De-atâtea ori tu ai murit
Și-ai renăscut, fără de știre,
Purtând în gând un asfințit
Și-n suflet numai regăsire.
Tot de atâtea ori ai scris un vers,
În cartea sufletului lumii,
Și ai cules din Univers
Idei ce le-au plantat străbunii,
Lăsând, la rândul tău, o moștenire
Pentru toți cei ce vor veni să fie,
Să-nvețe traiul omului întru iubire
Și-apoi, de-atâtea ori, să nu-l mai știe.
Foto: Ionela Andrei
vantdetoamna 