Lacrimi albastre,
sclipiri de cristal…
statuie de ceară,
cu zâmbet amar.
Privire de ceaţă,
miros de podbal…
şi aripi de gheaţă
ce-n noapte răsar.
Din luna amară,
din cerul oval,
cobori plutind pe clipe,
în spuma unui val…
Obrazu-ţi-e umbrit
de lungi gene din voal,
ce leagană în vârfuri,
stropi de mărgăritar.
Şi chipul ţi-e palid,
şi ochii nestinşi,
oglinzi de lumină,
albastre, cuminţi,
din care se-nalţă
fierbinţi rugăminţi.
Spre cerul adânc,
spre luna amară,
albastru te rogi,
statuie de ceară…
vantdetoamna 