Singurătate, pom cu rod bogat,
De-atâta vreme mi te-ai prins de viață
Și, când în mine umbrele se zbat,
Îmi ești și rătăcire și povață.
Tu strajă mi-ai fost, în clipa-ntunecării,
Când greul venise să-mi tulbure ființa,
Și tot tu ai fost esența-ncercării,
Puterea tot tu, tot tu neputința.
vantdetoamna 