Picuri vineţi, de otravă,
Se scurg din cupa de argint
Şi împietrit, palid, e chipul
Cu ochi de fluture rănit.
Îngheaţă timpul într-un scâncet
Şi trupul cade ostenit,
În cercuri tremură plecarea,
spre infinit.
Iar fiinţa se desprinde fină,
Sub cer de sticlă, plutind senină,
Fior de moarte şi surdină,
Albastru tremur de lumină.
vantdetoamna 